Istoric

Localitatea Bughea de Sus este atestată documentar la 5 Martie 1549, printr-un act dat de MIRCEA CIOBANUL, prin care întărește lui BADEA COMIS și fratelui său VLAICU paharnic o proprietate în satul Bughea de Sus.
Până în anul 1926, localitatea Bughea de Sus a fost Mahalaua Câmpulungului, an în care Bughea a devenit comună.
În anul 1928, comuna Bughea s-a divizat în cele două comune: BUGHEA DE SUS și BUGHEA DE JOS.
În anul 1968, prin noua organizare administrativ teritorială, comunele BUGHEA DE SUS și ALBEȘTII DE MUSEL au fost unite având ca sediu de reședință satul Bughea de Sus și denumirea de comuna Albeștii de Muscel.
Prin efectul legii 84/2004, se reînființează comuna BUGHEA DE SUS, prin desprinderea din comuna Albeștii de Muscel.
Până în anul 1918, județul nostru a fost judet de graniță. Administrația locală avea datoria să se îngrijească și de paza graniței. Județele de munte erau împărțite în niște subdiviziuni administrative care în zona de munte se numea plaiuri, iar în zona de șes- plasi. Plaiurile erau conduse de vatafi de plai, iar plasile erau conduse de zapcii.
În județul Muscel erau zece poteci pe care se putea trece și veni din Transilvania: a zecea era pe la satul Albești, prin muntele Voivoda și Paltines, ajungea în muntele Bold, propeitatea aceluiași sat, iar de acolo, spre vest, se întâlnea cu o altă potecă ce trecea prin moșia Bratieni, a mănăstirei Vieros și urca spre nord prin muntele Voivoda al moșnenilor câmpulungeni și unite în plaiul muntelui Portareasa, ducea spre nord, prin munții Portareasa, Iezeru Mic, Iezerul Mare în Transilvania.
BUGHEA- numele topic provine probabil, din apelativul boaghe cu sens de „ceață deasă”. În zona de munte ceața, boaghea, este un fenomen meteorologic obișnuit.
Desigur, numele topic Bughea a fost dat la început văii, apoi pârâului și satelor așezate în această vale, iar de la orientarea în teren, adiac cele topografice: Bughea de Sus.
În Carpați, strămoșii noștri daci își creșteau vitele, mai ales oi, scoteau aur, argint fier, aramă și sare, prelucrau lemnul, vânau. Urmașii lor, romanii au dezvoltat și agricultura, deoarece dacii făceau o agricultură săracă – cultivau grâu, mei, secară, unele legume, pregșteau furaje pentru animale.
În zona montană au apărut meserii noi – dohotaria, prelucrarea lemnului pentru vase casnice (putini, hardaie, doniti, buti, causuri, sistare, putinee, blide etc.), confecționarea sitei, a ulucii, latilor, barnelor, temeelor, cosoroabelor, fabricarea obiectelor cu specific rudaresc – mturi, tarne, cosuri, leagane pentru sugari, troane, fuse, linguri etc.

Ultima actualizare: 10:42 | 12.08.2022

Scroll to Top
Sari la conținut